TIPURILE DE ULEIURI ESENȚIALE ȘI DESTINAȚIA ACESTORA

Tipurile de uleiuri esențiale și destinația acestora

Uleiurile esențiale erau cunoscute și folosite pe larg în Egiptul și Grecia antică, ca remedii în întreținerea frumuseții, de vindecare și ameliorare a diferitor boli, iar romanii asociau aroma plăcută a acestora cu bunăstarea și succesul.

Uleiurile esențiale sunt, de asemenea, cunoscute sub numele de uleiuri volatile, uleiuri eterice sau pur și simplu ca „ulei de” planta din care au fost extrase, cum ar fi uleiul de măsline, floarea-soarelui.

Uleiurile esențiale, bio și 100% organice, se găsesc destul de greu în forma lor reală. Aceste uleiuri sunt extrase în diferite metode, cea tradițională fiind prin distilare cu aburi. Există și alte metode. De exemplu, uleiurile esențiale de citrice se obțin prin presare la rece, iar altele cu ajutorul unor solvenți speciali, de regulă alcoolul.

Testarea calității uleiurilor pentru cei nepricepuți este aproape imposibilă, cea mai sigură metodă fiind prin intermediul cromatografelor, iar asta este o metodă extrem de scumpă. Un test mai simplu, la îndemâna oricui este coala albă de hârtie. Se pune o picătură de ulei și se lasă să se evapore. Cu cât uleiul este mai pur, cu atât nu lasă nici o urmă sau pată pe coala de hârtie, de exemplu uleiul de lavandă este incolor, nu albastru, nici mov. Nu lasă urme și este excelent pentru arsuri, printre multe alte utilizări. Cel contrafăcut poate provoca mai mult rău dacă este pus pe răni sau arsuri. Există diferite tipuri de uleiuri esențiale, iar cunoscând diferența dintre ele și calitățile lor, vă va ajuta să le deosebiți și să știți care vor fi rezultatele obținute.

Grad A – uleiuri esențiale pure, de calitate și de grad terapeutic. Sunt obținute din plante crescute organic, apoi distilate cu aburi la temperatura indicată.

Grad B – uleiuri esențiale de grad alimentar, pot conține sintetice, pesticide, fertilizatoare, sau uleiuri de amestec.

Grad C – uleiuri aromatice sau parfumate, pot conține aceleași elemente chimice ca și uleiurile de grad alimentar. De obicei ele conțin solvenți care sunt folosiți în procesul de distilare pentru a obține o cantitate mai mare de ulei.

Dacă o sticluță de ulei conține doar 5-10% de ulei esențial, prin lege poate fi etichetat ca fiind Ulei Esențial Natural 100%! Așa că dacă vedeți scris pe eticheta “Organic”, “Natural 100%” aceasta nu înseamnă că într-adevar este 100% natural sau organic.

utilizarea-uleiurilor-esentiale

Uleiurile esențiale sunt aliați de încredere în lupta cu acneea, porii dilatați, tenul gras, acestea reduc inflamațiile, curăță în profunzime pielea și au proprietăți antiseptice. Uleiul din semințe de struguri, arbore de ceai, măceș sunt perfecte pentru a combate aceste probleme. Pentru a-i reda tenului strălucirea și vitalitatea, uleiul de cocos și cel de măsline înlocuiesc perfect vizitele la cosmetolog, Tenul îmbătrânit are nevoie de vitamine (în special de vitamina E), minerale și uleiuri (în special acizi grași esențiali omega 3) care să îi confere un plus de suplețe, dar în același timp care să îl protejeze de efectele nocive ale radicalilor liberi. Poți încerca uleiurile de argan, cătină sau semințe de in.

Efectul terapeutic pe care îl au uleiurile esențiale, reprezintă o alternativă naturală la medicamente, care produc nenumărate efecte secundare. Doar adăugând câteva uleiuri esențiale în trusa cu medicamente naturale, veți putea beneficia de ajutor în caz de răceală și gripă, probleme digestive sau hormonale, celulită și riduri, etc.

Aromaterapia este ramura terapeutică care urmărește ameliorarea sau vindecarea diverselor boli, pe calea aromelor și a parfumurilor. Uleiurile parfumate ca lavandă, trandafir, iasomie sau ylang-ylang, pe lângă faptul că au efect afrodisiatic, aduc un echilibru hormonal și acționează ca un tonic pentru organismul nostru.

Suport clienti 10:00 - 16:00

+40746250830 info@aromaworld.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!