AROMATERAPIA | SCURT ISTORIC

Aromaterapia | Scurt istoric

AROMATERAPIA | Scurt istoric

Pe scurt, aromaterapia este folosirea uleiurilor volatile si esentiale din plante, in scopul tratarii psihologice si a bunastarii fizice. Chiar daca termenul de aromaterapie a fost folosit doar incepand cu secolul 20, bazele ei dateaza in urma cu mii de ani.

Uleiuri ca lemnul de cedru, scortisoara, nucsoara, mirul sau usturoiul au fost folosite de catre egipteni pentru a-i imbalsama pe cei morti. Acestia foloseau uleiuri infuzate si ierburi preparate in scop medicinal, spiritual, aromatic si cosmetic. Barbatii egipteni din antichitate foloseau aromele la fel de mult ca femeile, punandu-si conuri solide de parfum pe cap. Acestea se topeau gradual si ii acopereau in arome frumos mirositoare.

Grecii au invatat arta aromatica de la egipteni, insa in mitologia greaca creditul si cunostintele in materie de parfumuri si arome au fost atribuite zeilor. Acestia au recunoscut beneficiile medicinale si aromatice ale plantelor. Hippocrate, numit si „parintele medicinei” a practicat fumigatia atat pentru beneficii aromatice, cat si pentru cele medicinale. Un parfumier grec pe nume Megallus a creat un parfum denumit Megaleion. Acest parfum continea mir pe baza de ulei gras, ce servea mai multor scopuri, si anume, pentru aroma sa, pentru proprietati antiinflamatorii ale pielii si pentru vindecarea ranilor.

Imperiul Roman si-a format cunostintele aromatice pe baza celor egiptene si grecesti. Discorides a scris o carte numita „De Materia Medica” ce descria proprietatile a aproximativ 500 de plante, acesta cunoscand si studiind procesul distilarii. Totusi, distilarea, in aceasta perioada, se concentra pe extragerea apelor aromatice florale si nu pe producerea uleiurilor esentiale.

Odata cu inventia tevii de racire spiralate din secolul 11, s-a deschis o portita in procesul de distilare a uleiurilor esentiale. Avicenna, de origine persana, a inventat teava spiralata ce lasa vaporii plantelor si aburii sa se raceasca mult mai eficient decat cele ale distilariilor anterioare ce foloseau tevi de racire drepte. Contributia lui Avicenna a condus la acordarea unei mai mari importante asupra uleiurilor esentiale si ale beneficiilor acestora.

In secolul 12, Hildegard, abate din Germania, a crescut si distilat lavanda pentru proprietatile sale medicinale; in secolul 13, s-a nascut industria farmaceutica, acest eveniment incurajand un intreg proces maret de distilare a uleiurilor esentiale.

In timpul secolului al 14lea, odata cu venirea Mortii Negre, milioane de oameni si-au pierdut viata, insa importanta plantelor a crescut, iar in combaterea acestui ucigas au fost folosite mixuri de ierburi aromatice. Se crede ca unii parfumieri din acele timpuri au reusit sa evite ciuma prin contactul lor constant cu ierburile naturale aromatice.

Incepand cu secolul 15, din ce in ce mai multe plante au inceput sa fie distilate pentru crearea uleiurilor esentiale, inclusiv tamaia (frankincense), ienuparul, trandafirul, salvia si rozmarinul. Tot in acest secol au inceput sa fie scrise carti despre ierburi si proprietatile lor. Lui Paracelsus, alchimist, medic si ganditor radical, i-au fost atribuite meritele in descoperirea termenului”Esenta”, iar studiile sale au contribuit la o schimbare radicala in natura alchimiei, concentrandu-se asupra folosirii plantelor in scop medicinal. In secolul 16 oricine putea sa isi cumpere uleiuri esentiale de la farmacie, fiind introduse spre folosinta o multime de noi uleiuri esentiale, iar spre secolul 17, parfumul a inceput sa fie considerat o forma de arta, separandu-se de categoria uleiurilor esentiale medicinale.

In timpul secolului 19, parfumeria a ramas o industrie proprie si profitabila, femeile apeland la bijutier in crearea sticlutelor speciale pentru parfumuri. In schimb, in acest secol, datorita descoperirilor stiintifice si importantei acordate, uleiurile esentiale au ajuns din ce in ce mai cercetate, iar componentele uleiurilor au inceput sa fie izolate si studiate separat. Incepand cu secolul 20, cunostintele separarii constitutivilor uleiurilor esentiale au fost folosite in crearea chimicalelor sintetice si a drogurilor. Aceste descoperiri au dus la conceptul de „medicina moderna” si a aromelor sintetice. Acest lucru a dus la scaderea importantei si folosirii uleiurilor esentiale in scop medicinal si a beneficiilor aromatice. La inceputul secolului 20, René-Maurice Gattefossé, chimist francez, a devenit interesat in folosirea uleiurilor esentiale in scop medicinal, incepand cu uleiul esential de lavanda. Gattefossé este aparent acreditat in descoperirea termenului de aromaterapie in 1928 in cadrul unui articol unde sprijina folosirea uleiurilor esentiale ca intreg, si nu in separarea constitutivilor principali; iar in 1937 a scris o carte numita „Aromathérapie: Les Huiles essentielles hormones végétales”, tradusa in engleza si numita Gattefossé's Aromatherapy, citita in intreaga lume si in prezent.

Alti aromaterapisti respectati ai secolului 20 au fost Jean Valnet, Madam Marguerite Maury, and Robert B. Tisserand. Jean Valnet este cunoscut pentru folosirea uleiurilor esentiale in tratarea soldatilor raniti in timpul razboiului si pentru cartea sa „The Practice of Aromatherapy” , cu titlul original „Aromathérapie”. Austriaca Madam Marguerite Maury este tinuta minte ca fiind un biochimist ce a studiat intens, practicat si predat folosirea aromaterapiei in beneficiul cosmetic. Robert B. Tisserand este un aromaterapist englez, fiind unul dintre primii oameni de stiinta ce au adus cunostintele si educatia aromaterapiei in tarile vorbitoare de engleza. A scris carti si articole pentru promovarea aromaterapiei, „The Art of Aromatherapy” fiind prima carte de aromaterapie publicata in limba engleza.

In zilele noastre, secolul 21, se poate observa un interes mai crescut pentru folosirea produselor naturale, iar folosirea uleiurilor esentiale nu a incetat niciodata, dar revolutia stiintifica a minimizat popularitatea si folosirea aromaterapiei in viata de zi cu zi. Din fericire, interesul pentru natural a inceput din nou sa creasca, si odata cu acesta si folosirea uleiurilor esentiale si a ierburilor aromatice in scop terapeutic, cosmetic, spiritual.

Bibliografie:
Price, Shirley. Shirley Price's Aromatherapy Workbook. London, UK: Thorsons, 1993.
Tisserand, Robert B. The Art of Aromatherapy. Rochester, VT: Healing Arts Press, 1977.
Lawless, Julia. The Illustrated Encyclopedia of Essential Oils. Rockport, MA: Element Books, Inc., 1995.
Manniche, Lise. Sacred Luxuries: Fragrance, Aromatherapy & Cosmetics in Ancient Egypt. Ithaca, NY: Cornell University Press, 1999.
Gattefossé, René-Maurice. Gattefossé's Aromatherapy. Saffron Walden, UK: The C.W. Daniel Company Limited, 1993.
The Kevala Centre. Aromatherapy Origins and Background article.
Australasian College of Herbal Studies. AT 201 Certificate in Aromatherapy Course Book (version from 1999). Lake Oswego, OR.
Ann Harman, Harvest to Hydrosol Fruitland, WA: botANNicals, 2015.
https://www.aromaweb.com/articles/history.asp

Suport clienti 10:00 - 16:00

+40746250830 info@aromaworld.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!