DE CE SĂ ȚII CONT ATUNCI CÂND ALEGI ULEIURI AROMATERAPEUTICE?

De ce să ții cont atunci când alegi uleiuri aromaterapeutice?

Aromaterapia este o metodă eficientă de a trata trupul şi spiritul folosindu-te de efectele benefice ale compuşilor chimici extraşi în general din plante medicinale, însă aceasta este şi o artă care te ajută să înţelegi cum funcţionează organismul.

Cosmetic objects for spa procedures

Uleiurile aromatice folosite în aromaterapie au puteri tămăduitoare deosebite şi sunt unice din punct de vedere al structurii chimice, de aceea acţionează diferit asupra corpului. Dezvăluirea tainelor plantelor  este o activitate care, în trecut,  a atras preocuparea strămoşilor noştrii şi continuă să ne intrige semenii, fapt pentru care au fost create adevărate enciclopedii bogate în informaţii valoroase cu privire la aceste uleiuri parfumate.

Dacă te numeri printre pasionaţii de aromaterapie sau printre novicii care doresc să descopere şi să se bucure de efectele benefice ale esenţelor este important să afli câteva aspecte cu privire la modul în care trebuie alese, pentru a beneficia de efectele minunate ale acestora.

ŢINE SEAMA DE MODUL ÎN CARE DOREŞTI SĂ LE FOLOSEŞTI

Uleiurile aromatice au consistență diferită şi trebuie alese în funcţie de modul în care le vei utiliza. Esenţele pentru baie sunt mai concentrate şi mai uleioase faţă de cele destinate pentru candele şi masaj.

Preparatele create pentru masaj trebuie să fie grase, să aibă aderență bună şi să ofere pielii tratamentul necesar. O singură picătură poate acoperi suprafeţe generoase de piele, nu cum se întâmplă în cazul altor produse cosmetice comercializate pe piaţă sub denumirea de ulei, de altfel multe persoane aleg să utilizeze aceste produse pentru a îmbunătăţi calităţile şi caracteristicile cremelor şi a loţiunilor cosmetice.

VERIFICĂ PURITATEA PREPARATULUI

Când vine vorba de aromaterapie, puritatea preparatelor folosite este esenţială. Un ulei parfumat combinat cu alte substanţe grase nu face decât să scadă din calităţile şi proprietăţile iniţiale. Trebuie să ţii seama că mulţi aşa-zişi producători adoptă această metodă pentru a beneficia de încasări mai mari.

uleiuri-esentiale-pentru-sanatate-mai-buna

Un detaliu care trebuie să îţi dea gândit este costul produsului. Preparatele comercializate cu preţuri foarte mici trebuie să ridice semne de întrebare în cazul esenţelor aromatice. Trebuie să ştii că amestecurile dubioase pot produce neplăceri, alergii cutanate şi respiratorii şi chiar iritaţii.  Pentru a avea siguranţa că achiziţionezi preparate pure, conforme, adaptate nevoilor tale este esenţial să achiziţionezi produsele din magazine specializate.

MODUL ÎN CARE SUNT OBŢINUTE

Multe dintre uleiurile aromatice disponibile în magazinele existente pe piaţă sunt extrase din organele aeriene ale plantelor, însă există şi preparate sintetice, obţinute în laborator. Cele din urmă păstrează doar mirosul plantelor pe care le copiază,  fără a avea efecte curative. De altfel, sortimentele sintetice pot produce organismului mai mult rău, provocând alergii respiratorii şi cutanate.

Este important de menţionat că uleiurile esenţiale obţinute din plante medicinale româneşti au caracteristice diferite, oferite de perioada de recoltare, zona de cultură, climă, altitudine şi chiar volum de precipitaţii. Spre exemplu uleiul esenţial de gălbenele, are proprietăţi cicatrizante mai puternice dacă este preparat din flori recoltate când acestea sunt bine deschise. Momentul recoltării este important, principiile active fiind mai bogate dacă plantele sunt culese imediat după ce roua matinală se ridică, decât dacă sunt alese înainte de asfinţit.

ulei-esential-cosmetologic

PROPRIETĂŢILE CURATIVE ŞI PROFILUL AROMATIC AL ULEIURILOR

Primul lucru de care trebuie să ţii seama în aromaterapie este mirosul. Fie că doreşti să le foloseşti pentru a crea o atmosferă plăcută, fie că vrei să te bucuri de masaj relaxant să le introduci în apa din cadă, senzaţia lăsată stimulilor olfactivi este esenţială. Alege uleiuri parfumate care să îţi transmită plăcere, să te încânte, evită aromele pe care nu îți plac, chiar dacă efectele curative ale acestora sunt excepţionale, pentru că organismul le poate respinge.

Dacă vrei să urmezi o terapie cu ulei esenţial este important să ştii că fiecare plantă este bogată în anumiți compuşi chimici şi acţionează eficient pe anumite zone. Spre exemplu, uleiul de busuioc ajută la relaxarea nervoasă şi musculară, combate anxietatea, surmenajul şi stările de oboseală psihică şi are rezultate bune şi în stări de răceală şi crize de astm bronșic. Rozmarinul este cunoscut pentru proprietăţile tonice, imuno-stimulatoare şi antioxidante; uleiul obţinut din această plantă este cunoscut drept un elixir al tinereţii. Acele uleiuri aromatice obţinute din lavandă ajută la menţinerea echilibrului interior, sunt ingrediente-cheie ce stabilesc pacea interioară şi reduc agresivitatea.

Suport clienti 10:00 - 16:00

+40746250830 info@aromaworld.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!